You are currently viewing 122 de foşti parlamentari au dat în judecată Parlamentul solicitând repunerea în plată a pensiilor speciale

122 de foşti parlamentari au dat în judecată Parlamentul solicitând repunerea în plată a pensiilor speciale

122 de foşti parlamentari au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaţilor şi Senatului, solicitând instanţelor să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021, abrogate în luna respectivă, relatează G4Media.

Concret, în perioada 13-14 aprilie, 20 de instanţe din ţară au înregistrat procese prin care foşti deputaţi şi senatori cer să primească, din nou, pensii speciale.

Conform unei situaţii furnizate G4Media, în luna februarie, de Senat, pentru 96 de luni de mandat, pensia specială varia între 7.303 lei şi 10.340 lei brut.

Cei mai mulţi reclamanţi se află în Prahova (16) şi Iaşi (15), Galaţi (9), Argeş şi Călăraşi (8), Sibiu, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud şi Gorj (7), Neamţ, Brăila, Bacău şi Teleorman (5), Mehedinţi, Buzău şi Arad (4), Covasna (3), Bucureşti, Giurgiu, şi Constanţa (1). Deşi abrogarea a fost votată la unison de PSD şi PNL, în mare parte, în calitate de reclamanţi sunt tot politicieni din cele două formaţiuni politice.

Printre politicienii cu notorietate care au apelat la justiție se numără Petre Daea, Nicolae Bacalbașa, Victor Socaciu, Anghel Stanciu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă (PSD), Victor Paul Dobre, Puiu Hasotti, Ion Ariton și Ioan Oltean (PDL/PNL).