Oamenii, în general, sunt frustrați din cauza multor lucruri, iar această frustrare se revarsă, de cele mai multe ori, pe cei din jur. Și, pentru că am stabilit deja că acest sentiment nu este deloc străin omenirii, desigur că nu e greu să recunosc că și eu, la rându-mi, sunt frustrată din anumite puncte de vedere. De pildă, în ultimele luni m-am tot gândit la programul de muncă, după părerea mea mult prea lung.
Matematica nu mi-a fost niciodată prietenă bună, însă nu-ți trebuie multă carte să calculezi că dintr-un total de douăzeci și patru de ore, atâtea câte are o zi, opt dintre ele le petrecem la job. Pe lângă acestea le socotim și pe cele în care dormim, mâncăm sau ne îndeplinim celelalte nevoi și nu uităm nici de cele pe care le utilizăm în scopuri casnice, personale (curățenie, pregătirea mâncării, supravegherea copiilor etc.), iar la sfârșit rămânem cu doar câteva zeci de minute , sau ceasuri în cazul celor mai norocoși, pe care le putem petrece alături de familie, făcând lucruri care ne plac, relaxându-ne sau dezvoltându-ne pasiunile.
De ce consider că cele opt ore dedicate locului de muncă sunt prea multe? Nu pentru că sunt leneșă, cum ar putea să creadă unii, ci pentru că nu eu, nici voi, ci studiile specialiștilor arată că un om nu poate da randament atât de mult timp. Bazându-mă pe o sinceritate debordantă, vă rog să faceți un exercițiu de imaginație și să vă gândiți cam cât lucrați, de fapt, în intervalul orar 08:00 – 16:00. Opt ore? Mă îndoiesc.
Desigur, în stânga și în dreapta se tot discută despre scurtarea programului de lucru, țările nordice vor chiar să reducă cu câteva ore bune timpul petrecut la serviciu, iar proiectele de lege ce vizează acest subiect sunt din ce în ce mai numeroase. Această treabă se întâmpla ca urmare a studiilor. Un angajator cu simț antreprenorial realizează că orele în care un angajat stă la locul de muncă fără să muncească de fapt, sunt însoțite de costuri inutile. De pildă, dacă un om, în medie, muncește timp de opt ore conform contractului, dar în fapt el dă randament (cum este și normal, căci n-am ajuns la un nivel atât de ridicat de robotizare) doar șase, cele două ore rămase din program trag după sine un consum de utilități (curent, gaze, apa) inutil. Acesta este un exemplu banal, văzut, sau cel puțin ar trebui să fie văzut, de un angajator inteligent.
Pe de altă parte, prea puținele cuvinte pe care le am la dispoziție nu îmi permit să vorbesc despre avantajele unui angajat în cazul în care programul de lucru ar fi mai scurt. De la relaxarea survenită în urma simplului gând că nu mai petrecem o trăime din zi la job, și până la adevărata valorificare a timpului, petrecut calitativ alături de cei dragi, făcând lucruri dragi sufletului. Pe premisa “take time to make your soul happy”.
Mă întreb: am rămas, ca omenire, fără timp? Am uitat să-l distribuim conform priorităților, lucrurilor cu adevărat importante, oamenilor? Muncim pentru a câștiga suficient încât să trăim modest, dar nu mai avem timp pentru a trăi deloc? Am ajuns să tânjim după weekend-urile mult prea scurte, după vacanțele mult prea rare și să ne raportăm întotdeauna la ele? De câte ori nu spuneți “am să fac ordine în weekend; am să ies cu copilul în parc la sfârși de săptămână; eu și sotul vom sta împreună în vacanță”? Cam prea des, așa-i? Promit că într-una din dățile viitoare aduc în discuție eficientizarea timpului, despre care se vorbește din ce în ce mai des, peste tot, dar mai ales în mediul online. În disperarea de a câștiga timp, oamenii caută tot felul de soluții. Doar de aici ne-am putea da seama de problema pe care o avem, știți cum se spune, unde este cerere, este și ofertă.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.