You are currently viewing Premiul I – CONTROL AWARD și Premiul III – THINK AWARD pentru echipele de robotică UnderConstruction și Phantom Robotics de la Colegiul Național “Constantin Carabella” din Târgoviște, la etapa regională a Competiției Naționale de Robotică

Premiul I – CONTROL AWARD și Premiul III – THINK AWARD pentru echipele de robotică UnderConstruction și Phantom Robotics de la Colegiul Național “Constantin Carabella” din Târgoviște, la etapa regională a Competiției Naționale de Robotică

Echipele de robotică UnderConstruction și Phantom Robotics de la Colegiul Național “Constantin Carabella” din Târgoviște au participat și anul acesta la etapa regională a Competiției Naționale de Robotică.


Echipa UnderConstruction a obținut premiul III – THINK AWARD, premiu care se acordă echipei ce afișează clar procesul de proiectare și construcție al robotului în caietul tehnic. Echipa care a primit acest premiu are o secțiune de inginerie în caietului tehnic care demonstrează clar folosirea matematicii, științei și proiectării în construcția robotului lor.
Echipa Phantom Robotics a obținut premiul I – CONTROL AWARD, premiu care se acordă echipei care a utilizat cel mai bine programarea și senzorii de pe robot. Caietul tehnic al acestei echipe trebuie să aibă foarte multe detalii în explicarea implementării lor de software, senzori și control mecanic.


Cu această ocazie, cele două echipe doresc să mulțumească sponsorilor care au fost alături de ele în acest sezon și care au făcut posibilă participarea lor la competiție: CLUB ROTARY TÂRGOVIȘTE, MANOIL TRANS, FLAX COMPUTERS, EDITURA CETATEA DE SCAUN ȘI AMCO EQUIPMENT, CLAUNIC AUTO și Asociației “Nație prin educație” care este organizatorul competiției BRD FIRST TECH CHALLANGE ROMÂNIA.

Elevii Colegiului „Carabella” nu sunt la primele reușite, aceștia s-au mai aflat pe podium și în anii trecuți. De exemplu,  în 2020, UnderConstruction a obținut premiul II Conect Award, iar Phantom Robotics premiul III Design Award, iar acum doi ani, PHANTOM a jucat finala pe divizie, la etapa națională.

Din loturile celor două echipe câștigătoare fac parte 10 elevi, din clasele IX-XI, elevi pregătiți de profesorii Monica și Liviu Riza, profesori în cadrul aceluiași Colegiu târgoviștean. Pasiunea pentru robotică a depășit granița impusă de restricțiile pandemice și elevii, care de altfel fac parte și din Clubul de robotică al liceului, s-au pregătit pe parcursul întregii perioade.