De la începutul acestui an, medicii veterinari de liberă practică nu și-au primit banii cuveniți de la stat. Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, Sandu Tolea, spune că acest blocaj este foarte periculos, mai ales în acest moment foarte delicat, și că nu a mai întâlnit o asemenea situație, în cei 17 ani, de când conduce instituția.
Tolea mai spune că, de patru luni, Autoritatea Națională pentru Siguranța Alimentelor nu a mai achitat drepturile bănești ce le revin medicilor veterinari de liberă practică. Aceștia au dreptul, conform actelor normative în vigoare, la suma lunară de 10.000 lei, exclusiv TVA, stabilită de Legea nr. 236/2019, pentru beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităților sanitar-veterinare publice.
„Colegii veterinari sunt supărați și au tot dreptul„, spune Tolea, care avertizează că „dacă mai mergem mult în situația de fața vom avea o mare problemă„.
În România, există peste 2300 de medici veterinari de liberă practică, aflați „la baza piramidei siguranței alimentare”, care nu și-au primit banii datorați de ANSVSA.
AUTOR: F.S














