După ce industria nunților a funcționat, în ultimele 12 luni, la 5% din capacitate, organizatorii de evenimente caută soluții pentru a reporni motoarele. În ultimul an, 70% din cuplurile care au vrut să se căsătorească și-au amânat nunțile, iar cei care au făcut au organizat ceremonii restrânse, acasă, cu familia. Asta se traduce în pierderi imense pentru cei din industria evenimentelor, iar pentru unii chiar faliment.
În acest context, organizatorii propun mai multe variante si sunt dispusi la negocieri, pentru a-si putea relua activitatea.
„Toți musafirii se vor testa atât la intrare, cât și după o perioadă, ca să avem rezultatele. Și așa cum am avut rezultatul pozitiv de la Barcelona, după acel festival de 5.000 de persoane, unde rata a fost 0, și din punctul nostru de vedere, rata va fi 0 dacă respectă cele trei condiții și anume să fie vaccinați, fost covidați sau testați la intrare”, propune Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Industria Nunților.
În condițiile actuale, nu doar reducerea numărului de ocupanți ai unei mese și distanțarea acestora, dar și nunta fără dans ar putea fi o realitate a celor 250 de mii de nunți, programate, în 2021.
Reprezentanții industriei sunt dispuși inclusiv la introducerea unui registru al participanților, care să poată fi consultat la nevoie de autoritățile de control și de medicii epidemiologi.
După mult timp în care au pus stop activitățilir care le aduceau venituri, organizatorii de evenimente se arată optimiști, mai ales că au fost chemați pentru prima dată la discuții la nivel înalt, în cadrul grupului interministerial pentru revenirea la normalitate.
AUTOR: F.S














