You are currently viewing FC Pucioasa și Flacăra Moreni, înfrângeri dureroase în ultima etapă a Ligii a 3-a

FC Pucioasa și Flacăra Moreni, înfrângeri dureroase în ultima etapă a Ligii a 3-a

Divizionarele C FC Pucioasa și Flacăra Moreni, au încheiat în genunchi ultima etapă a Ligii a 3-a, sezonul 2020-2021. Ambele formații dâmbovițene au fost învinse în meciurile susținute pe teren străin.

FC Pucioasa a fost învinsă de Unirea Bascov, cu scorul de 5-3, după ce în minutul 35 conducea cu 2-0, în urma reușitelor semnate de Stoica și Nisipeanu. În finalul primei reprize, argeșenii au redus din handicap prin Manole, iar în actul secund au dat recital la poarta lui Ghițescu, marcând numai puțin de patru ori prin Călin (52, 78, 90-pen) și Florescu (55). Al treilea gol al Pucioasei a purtat semnătura lui Neacșu (80).

După eșecul cu Unirea Bascov, Pucioasa a încheiat sezonul pe locul 6 în seria C6, cu 28 de puncte acumulate.

A doua divizionară C dâmbovițeană, Flacăra Moreni a fost demolată în deplasarea de la Alexandria. Formația din localitate, CSM a zdrobit echipa antrenată de Gabriel Paraschiv cu un neverosimil 7-0. La capătul rușinosului eșec, morenarii au terminat campionatul pe locul 7, cu 22 de puncte.

M.I.