Vinerea Mare sau Vinerea Neagră este considerată cea mai tristă zi a creștinătății. Vinerea Patimilor este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, o zi de mare doliu în care se face pomenirea patimiloe Mântuitorului. Astăzi, este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este o zi de post negru.
În Vinerea Mare, pentru cei care totuşi nu postesc negru, trebuie să ştie că nu e bine să mănânci urzici şi nici să foloseşti oţet, pentru că, pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele lui au fost udate cu oţet, potrivit crestinortodox.ro.
În această seară, se ține slujba Prohodului Domnului și se înconjoară biserica de trei ori.
La încheierea slujbei de seară, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări.
Gospodinele e bine să ştie că în Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa acestei zile, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul.
Tot în Vinerea Mare, nu se lucrează, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice.
De asemenea, în Vinerea Mare nu este bine să te tunzi sau să speli haine ori să coşi, mai spun tradiţiile.
O veche superstiție spune că dacă plouă în Vinerea Mare, va fi un an mănos, iar dacă nu plouă, anul nu va fi roditor.
AUTOR: F.S.














