Premierul Florin Cîţu le-a transmis, pe Facebook, un mesaj tinerilor care în acest weekend s-au dus să se distreze pe litoral. Încântat de faptul că unii tineri au spus că ei s-au vaccinat şi că înţeleg restricţiile dar şi-ar dori ca terasele să nu se închidă atât de devreme iar ora până la care se poate ieşi să fie prelungită, Cîţu le-a promis tinerilor că va veni şi el în Vamă la vară.
,,Mulțumesc. Vă promit că ne vedem vara aceasta și în Vamă.
Vă mulțumesc că ați ales să vă vaccinați. Doar așa revenim la all-nighters,” le-a transmis premierul.
A fost pentru prima dată de când se sărbătoreşte pe litoral ziua de 1 Mai, când distracţia s-a oprit la ora 22. Tinerilor nu le-a plăcut că au fost nevoiţi să plece spre locurile de cazare, dar nici nu s-au împotrivit.
Jandarmii şi poliţiştii au patrulat în staţiune, inclusiv pe plajă, şi s-au asigurat că toată lumea respectă ora de intrat în camere. Însă până la ora 22, turiştii au intrat în “spiritul Vămii Vechi”, chiar şi cu muzica în surdină.














