Ministerul Rus al Apărării a transmis, printr-o postare pe Twitter, că racheta a fost lansată spre “celălalt capăt” al Mării Negre, fără a preciza locația exactă. Racheta Vulkan P-1000 este versiunea îmbunătățită a Bazalt P-500, din timpul Uniunii Sovietice, care avea o rază de acțiune de peste 500 de kilometri.
“Crucișătorul Moscova (Moskva) al flotei rusești din Marea Neagră a lansat pentru prima oară o rachetă Vulcan în aceste ape, cu ajutorul sistemului Bazalt”, conform mesajului Ministerului Rus al Apărării postat pe Twitter.
Moscova a anunțat, zilele trecute, startul unor exerciții militare în Marea Neagră, la care participă alte nave de război și elicoptere militare.
Noile manevre au loc la scurt timp după ce ministrul rus al Apărării a anunțat că va începe retragerea trupelor de la granița cu Ucraina. Se estimează că peste 150 de mii de soldați ruși se aflau în zonă la momentul anunțului ministrului. Totuși, unii analiști spun că nu este clar cât de credibilă și cât de amplă este retragerea, în condițiile în care Rusia nu a retras complet toate utilajele și armamentul din apropierea graniței.
Sursa: The Moscow Times














