Vezi cum va fi vremea, în Muntenia, în prima jumătate a lunii mai

Vezi cum va fi vremea, în Muntenia, în prima jumătate a lunii mai

Trecem de la frig, direct la temperaturi de vară. Meteorologii anunță că în prima jumătate a lunii mai, vom avea temperaturi de peste 25 de grade Celsius.

În Muntenia, regimul termic diurn nu va avea variaţii ample în decursul celor două săptămâni şi se va caracteriza prin valori medii regionale ale temperaturilor maxime situate, în general, între 20 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 7, 12 şi 13 mai.

Temperaturile nocturne vor oscila semnificativ în prima săptămână, când vor fi cuprinse între 7 şi 11 grade, iar în a doua săptămână minimele termice vor fi în creştere treptată.

Probabilitatea de averse va fi în general redusă, iar ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala în jurul datei de 5 mai şi, din nou, după 13 mai.

La munte, vremea va fi mai rece decât în mod normal la începutul intervalului, când vor fi temperaturi maxime medii cuprinse între 4 şi 14 grade şi minime medii cuprinse între -5 şi 5 grade.

Ulterior, vremea se va încălzi treptat şi vor fi maxime medii de 10 – 20 de grade şi minime ce se vor încadra între 0 şi 10 grade. Temporar, vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă, cu cea mai mare probabilitate în perioadele 5-8 mai şi 11-15 mai.

AUTOR: F.S