IPS Teodosie îl desființează pe Vasile Bănescu: „Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu”

IPS Teodosie îl desființează pe Vasile Bănescu: „Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu”

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, l-a criticat dur pe purtatorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Banescu, pentru modul în care înțelege să se implice în campania de vaccinare anti-COVID, argumentând că “e treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecăm”.

„Hristos este doctorul suprem, iar cel ce comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ce trăiește un slujitor. Am citit (ce-a spus) și m-am mirat. Mi-a fost student, dar vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele. E treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecăm. Mai mare protecție ca a lui Dumnezeu nu putem avea. Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu, așa încât să nu amestecăm lucrurile”, a declarat IPS Teodosie, luni, 3 mai, la Antena 3.

Recent, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a spus că vaccinul nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie și că preoții care au susținut că „vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Impărtășanie” au facut o greșeală.

IPS Teodosie a făcut aceste declarațiile precizate mai sus fiindcă nu este de acord cu ce susține Vasile Banescu.

Acesta declarase anterior: „Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivaccinisti din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin”.

Afirmațiile veneau în contextul în care Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie afirmase că nu se vaccinează și că împărtășania este substitut pentru vaccin. El a mai spus că are alergii și nu se vaccinează împotriva COVID-19 pentru că nu se îmbolnăvește. Arhiepiscopul Tomisului consideră că preoții nu sunt medici ca să recomande vaccinul și că acest lucru ar fi o depășire a cunoștințelor și atribuțiilor acestora.

Sursa: www.româniatv.net