Tradiții și obiceiuri legate de a treia zi de Paște

Tradiții și obiceiuri legate de a treia zi de Paște

Săptămâna Luminată continuă, astăzi, cu a treia zi de Paște. Cunoscută și ca Marțea Albă, ziua de astăzi este marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie. Astfel, este zi nelucrătoare, în care nu se spală, nu se calcă și nu se face curat.

Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă. Exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o plantă numită cucoană sau maruncă, plantă bună de pisat şi de pus în băutură atunci când o femeie vroia să facă copii.

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

Tot în Marţea Albă au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor.

Al doilea Agneţ este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce este sfărâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneţ este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

AUTOR: F.S.