Echipa de baschet feminin CSM Târgoviște a început în forță seria duelurilor cu CS Phoenix Simona Halep Constanța, pentru ocuparea locului 5 în ierarhia LNBF. În primul joc susținut împotriva dobrogencelor, echipa pregătită de Cătălin Tănase s-a impus cu 68-57 (13-14, 19-15, 26-15, 10 -13). Primul duel dintre cele două formații s-a consumat în Sala “Ioan Valerian” din Târgoviște.
Principala marcatoare a partidei a fost Andreea Ioana Beldiman, de la Phoenix, cu 17 puncte realizate. În schimb, de la CSM Târgoviște, cea mia bună marcatoare a fost Ancuța Stoenescu, cu 14 puncte contabilizate. Alte jucătoare de la CSM care au punctat în partida cu dobrogencele au fost A. Croitoru 8 p, E. Petrof 13, A. Chivu 3, D. Kleeman 4, G. Irimia 13, A. Ghiță 12 și D. Tănase 1.
Joi după-amiază, de la ora 17.00, tot în Sala “Ioan Valerian”, CSM Târgoviște susține al doilea meci al seriei, împotriva lui Phoenix Constanța. O victorie în fața dobrogencelor ar poziționa CSM Târgoviște pe locul 5 la finalul campionatului de baschet feminin.
M.I.














