You are currently viewing A început concursul pentru ocuparea funcției de conducere la CJAS Dâmbovița; numele candidaților sunt ținute secrete

A început concursul pentru ocuparea funcției de conducere la CJAS Dâmbovița; numele candidaților sunt ținute secrete

Mult-trâmbițatele concursuri pentru conducerea Caselor Județene de Asigurări de Sănătate încep, astăzi. Și cum USR-ul se tot bate cu pumnii în piept că acestea vor fi mai transparente ca niciodată, anul acesta, pentru prima dată, numele candidaților sunt păstrate secrete.

Se pare, însă că, în județul Dâmbovița, concurența este mare, ca și miza de altfel, dacă ne gândim că bugetul CJAS este comparabil cu al Consiliului Județean. Printre candidați s-ar număra fostul director al instituției, din câte se aude și fost membru PSD, dupa ce ar fi trecut la USR, Niculina Sandu și liberalele Cristina Sima și Ana-Maria Dragotă Zamfir.

Concursul constă într-o probă scrisă, urmată de un interviu, care se va desfăşura în termen de patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul CNAS.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, afirma săptămâna trecută, în legătură cu concursul pentru managerii caselor judeţene de asigurări de sănătate, că acesta este unul organizat în mod transparent, fără discriminare pe criterii politice sau de altă natură.

AUTOR: F.S.