„Fântâna Păcii” din comuna Aninoasa a fost curățată și igienizată de autorități, iar apa sa va putea fi consumată din nou, după data de 10 mai. Primalul Văduț Niculae solicită sprijinul cetățenilor pentru ca în această zonă cu însemnătate istorică să se poată menține curățenia.
„De pe vremea lui Matei Basarab, care a zidit-o în semn de împăcare cu Vasile Lupu și semn de pace pentru țară, din „Fântâna Păcii curge, așa cum curge apa timpului peste noi, pacea timpului, dar de neprețuit!”
Sunt însă și persoane care nu apreciază importanța acestui loc semnificativ pentru comunitatea noastră, căreia însuși Brâncoveanu „i-a pus oale noi ca să curgă mereu”, persoane care din răutate sau nepăsare i-au provocat numeroase pagube.
Cu ajutorul SPI și SVSU Aninoasa, întreaga zonă a fost igienizată, fântâna a fost curățată în interior și apa dezinfectată.
ESTE INTERZISĂ CONSUMAREA APEI PÂNĂ ÎN DATA DE 10.05.2021❗
În scurt timp vom monta și camere de supraveghere video în zona Fântânii Păcii, dar oricât de mult ne-am strădui să menținem comuna curată, nu putem face asta în adevăratul sens al cuvântului fără ajutorul cetățenilor. Avem nevoie de solidaritate, înțelegere, respect și grijă pentru bunurile publice”, a notat edilul pe pagina sa de Facebook.
AUTOR: F.S.