Chinezii susțin că cea mai mare parte a rachetei a ars în atmosferă, dar unele părți au aterizat în ocean, la ora 4,24, ora României.
„Conform monitorizării şi analizei, la 10.24 (02.24 GMT), la 9 mai 2021, primul etaj al rachetei Long March 5B a intrat în atmosferă”, a transmis într-un comunicat Biroul chinez de inginerie spaţială, furnizând coordonatele unui punct situat în Oceanul Indian, în apropiere de Maldive.
Experții au prezis că cea mai mare parte a vehiculului va fi distrus înainte de a ajunge pe Pământ, dar au precizat că există întotdeauna posibilitatea ca metalele cu puncte de topire ridicate să ajungă pe suprafața Terrei, așa cum s-a întâmplat anul trecut, când resturi ale unei rachete similare, tot chineză, au fost identificate câteva zile mai târziu după căderea pe Pământ, în Coasta de Fildeș.
Space-Track, care a folosit date militare americane, a confirmat de asemenea intrarea în atmosferă.
„Toţi cei care urmăresc întoarcerea #LongMarch5B pot să se relaxeze. Racheta a căzut”, a scris Space-Track pe Twitter.
Căderea acestui segment confirmă previziunile unor experţi, care au spus că există mari şanse ca el să se prăbuşească în mare deoarece planeta este acoperită de apă în proporţie de 70%.














