You are currently viewing Deputat Radu Popa: „prefectul județului Dâmbovița trebuie să renunțe la atitudinea asta boemă pe care o are de luni, până vineri”

Deputat Radu Popa: „prefectul județului Dâmbovița trebuie să renunțe la atitudinea asta boemă pe care o are de luni, până vineri”

Deputatul Radu Popa anunță, după acuzațiile făcute de consilierul județean Ionuț Lăscaie, privind derapajele administrației locale din comuna sa de baștină, că „Bronxul de la Lungulețu”, trebuie să intre in legalitate.

„PSD-ul este cel mai mare partid și nu te pui cu PSD-ul„, avertizează Popa, adăugând că reprezentanții Guvernului în teritoriu trebuie să-și facă treaba si să sancționeze neregulile din administrația locală, indiferent cărui partid aparțin cei care au greșit.

„Prefectul județului trebuie să renunțe la atitudinea asta boemă pe care o are de luni, până vineri și să se apuce de treabă. Subprefecta de la USR, care era cu dreptatea în gură, în campania electorală, trebuie să aplice legea, să facă dreptate (…) legea e pentru toți. Nu vom tolera astfel de comportamente, pentru că PNL-ul și USR-ul nu sunt mai presus de lege!

Bătaia asta de joc la adresa legii trebuie să se oprească! 

Ne-a salvat USR-ul de ne-a nenorocit„, a declarat Radu Popa, în conferința de presă PSD.

AUTOR: F.S.