Primarul municipiului Târgoviște face un apel la târgovișteni să folosească mai puțin mașinile personale, întrucât orașul se sufocă, din cauza numărului tot mai mare de mașini. Potrivit edilui, cele mai multe blocaje se produc dimineața, atunci când toate intrările în oraș sunt luate cu asalt, ajungându-se la valori de trafic fără precedent.
Motivele ar fi, potrivit lui Cristian Stan, dezvoltarea orașului, reînceperea cursurilor, faptul că multe persoane din zona limitrofă lucrează în oraș, dar și faptul că locurile de parcare încep să nu mai facă față numărului tot mai mare de autoturisme. Pentru a ameliora situația, Cristian Stan le propune participanților la trafic să folosească mai puțin mașinile personale și mai mult mijloacele moderne de transport în comun din municipiu.
„De săptămâna viitoare am vrea să încercăm ca măcar o zi, poate vinerea, când tot se încearcă și la nivel național, să fie o zi verde în care să nu mai venim cu mașina personală la serviciu, să utilizăm mijloacele de transport în comun, biciclete, trotinete, să vedem ce se întâmplă (…) Indiferent de intrarea în oraș, peste tot sunt blocaje, dimineata, iar orașul tinde sa se sufice. Fac un apel, noi suntem dispuși cu transportul public, inclusiv pe zona limitrofă, să modificăm și orar și trasee, numai să fie călători„, a spus Cristian Stan, invitat la Riposta pe Net.
AUTOR: F.S














