În urma ședinței de Guvern din această seară, au fost aprobate măsurile de relaxare a restricțiilor epidemiologice, anunțate de președintele Klaus Iohannis cu o zi înainte. Unele dintre acestea vor intra în vigoare de mâine, 15 mai, urmând ca un nou set de măsuri să intre în vigoare din 1 iunie.
Printre cele mai importante măsuri în vigoare de la 15 mai se numără:
- Eliminarea portului măștii în exterior, cu câteva excepții, cum ar fi piețele, târgurile, talciocurile sau stațiile de transport public;
- Eliminarea restricțiilor de circulație noaptea, precum și restricțiile de program ale magazinelor. Se stabilește programul restaurantelor, barurilor în intervalul 5-24.
- Posibilitatea organizării activităților sportive în aer liber cu 25% din capacitate, participare permisă doar pentru persoanele vaccinate (10 zile de la schema completă), care au rezultat negativ PCR nu mai vechi de 72 de ori sau antigen nu mai vechi de 24 ore
- Drive-in numai membri ai aceleiași familii
- Alte evenimente culturale se pot organiza cu o capacitate de maximum 500 de spectatori, 2 metri pătrați pentru fiecare persoana, cu masca
- Săli de fitness- fără a depăși capacitatea de 50%, minim 7 metri pătrați pentru fiecare persoană
- Păstrarea scenariului galben și verde în cazul școlilor, deși doar 10% dintre elevi vor continua cursurile online, celelalte intrând direct în scenariul verde.
De la 1 iunie, sunt prevăzute alte măsuri de relaxare, precum:
- Posibilitatea organizării evenimentelor private cu maximum 70 de persoane în exterior și 50 de persoane în interior. Dacă organizatorul garantează că TOATE persoanele sunt vaccinate, se renunță la limitarea numărului din interior. Similar la sălile de sport;
- Creșterea capacității de ocupare în hoteluri și în restaurante.














