You are currently viewing Teatrul din Pitești va fi condus de dâmbovițeanul Felix Goldbach

Teatrul din Pitești va fi condus de dâmbovițeanul Felix Goldbach

Pe site-ul Consiliului Județean Argeș au fost afișate, astăzi, rezultatele la concursul pentru ocuparea funcției de conducere a Teatrului ”Alexandru Davila” din Pitești, care a constat în principal în realizarea de proiecte de management pentru instituția culturală.

La prima probă au participat șase candidați, printre care și actorul Constantin Cotimanis, actualul manager interimar al teatrului. În a doua etapă, proba interviului, care s-a desfășurat ieri, au fost admiși doar doi candidați, cei care au obținut note peste 7 la prima probă. Cei doi finaliști au fost Felix Goldbach și George Diaconescu.

Din primele informații, se pare că viitorul manager al teatrului Al Davila va fi dâmbovițeanul Felix Goldbach, lector universitar doctor la Universitatea „Valahia” Târgoviște, prof. dr. de muzică camerală în clarinet și saxofon. În perioada 2015-2019 a avut funcția de inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

De numele său este legată desfășurarea primei stagiuni simfonice la Târgoviște, în 2004, urmată de înființarea orchestrei de cameră Camerata Valahica în 2006, ce avea să se transforme un an mai târziu în Filarmonica “Muntenia” din Târgoviște. Un nume cunoscut și recunoscut în cultura românească, plasat pe lista scurtă de favoriți la conducerea Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, pentru care se pare însă că nu a fost bine orientat politic, Goldbach fiind membru Pro România.

AUTOR: F.S