Pe parcursul zilei de ieri, 20 mai, polițiștii din cadrul structurii de prevenire a criminalității, alături de voluntari de la Organizația ”Salvați Copiii” România, au organizat o întâlnire cu studenții de la Facultatea de Drept si Științe Administrative din cadrul Universității” Valahia” și reprezentanți de la Consiliul Județean al Elevilor Dâmbovița.
Activitățile desfășurate în cadrul întâlnirii au fost concepute astfel încât să fie interactive și să dea posibilitatea participanților să îşi exprime părerea și să adreseze întrebări, în scopul unei comunicări cât mai bune şi a transmiterii mesajului polițiștilor într-un mod eficient.
Tema activității a vizat prevenirea şi combaterea violenţei în relaţiile interpersonale. Au fost abordate aspecte referitoare la cauzele şi factorii favorizanţi ai violenţei, dimensiunile şi formele de manifestare, precum şi modalităţi de prevenire a acestui fenomen care afectează toate categoriile de persoane, indiferent de vârsta sau de statut social.
În cadrul unui dialog relaxat, la o cafea sau un ceai, polițiștii i-au încurajat pe tineri și le-au reamintit că pot reuși doar prin muncă, perseverență și asumarea responsabilității pentru propriile decizii. Succesul apare atunci când ne depășim propriile limite, iar satisfacția este direct proporțională cu efortul depus.
Activitatea s-a înscris în cadrul proiectului pentru prevenirea delincvenţei juvenile și victimizării minorilor “Atenție ! E viața ta!” și a avut ca motto ”Efortul de azi, câștigul de mâine!”.














