Președintele Biroului Electoral Județean, judecătorul Narcis Erculescu, a făcut publică data tragerii la sorți a președintelui și locțiitorului în cadrul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Dâmbovița.
În localitatea Braniștea se vor resusține alegerile pentru funcția de primar, întrucât fostul primar, Marian Țachianu, a renunțat la mandatul său pentru funcția de deputat în Parlamentul României.
În localitatea Cojasca se vor resusține alegerile la consilul local. Fostul consiliu local Cojasca a fost dizolvat în data de 1 Martie 2021, deoarece acesta nu s-a întrunit în nicio ședință ordinară sau extraordinară timp de patru luni calendaristice consecutive.
Ședința de tragere la sorți va avea loc în data de 25 mai 2021, la Sediul Tribunalului Dâmbovița.
Mai jos regăsiți anunțul integral:
„Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 115/2015, precum și dispozițiilor pct 4. din Calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021, aprobat prin H.G. nr. 555/2021, în vederea desemnării președintelui și locțiitorului Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Dâmbovița se aduce la cunoștință publică data ședinței pentru tragerea la sorți dintre judecătorii în funcție din cadrul Tribunalului Dâmbovița, în vederea desemnării în calitate de președinte, respectiv locțiitor în cadrul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Dâmbovița, ședință care va avea loc la data de 25 mai 2021, la sediul Tribunalului Dâmbovița, sala 7, ora 14:00.”
AUTOR: Bogdan Preda














