Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marți, că își dorește ca Florin Cîțu să fie în echipa lui și a precizat, totodată, funcțiile politice pentru care l-a susținut de-a lungul timpului.
„A fost în echipa mea.
A fost ales senator în 2016, a fost ales vicepreședinte economic în echipa mea, l-am susținut pentru funcția de lider de grup la Senat, ulterior ministru al finanțelor și după alegeri pe poziția de premier.
Între mine și Florin Cîțu e o relație de colaborare, de parteneriat. Comunicăm, luăm decizii împreună.
Conducerea PNL a stabilit, marți, în ședința Biroului Executiv data la care va avea loc Congresul partidului – 25 septembrie. Președintele PNL Ludovic Orban a propus data, iar liderii partidului au aprobat-o prin vot.
Orban le-a prezentat colegilor și calendarul alegerilor. Deocamdată, el este singurul care și-a anunțat candidatura pentru șefia partidului.














