Coordonatorul campaniei de vaccinare a susținut o conferinţă de presă în care a făcut referire și la rata de acoperire vaccinală pe fiecare județ, dar și la modul în care se va derula campania de vaccinare în perioada următoare. Astfel, cel mai mare număr de persoane vaccinate se regăsește în: București – 43,48% din populația eligibilă, Cluj – 39,95%, Sibiu – 22,65%, Brașov – 31,97,%, Timiș și Constanța, tot peste 30%.
Medicul Valeriu Gheorghiță a mai anunțat că pe 31 mai și 1 iunie, va fi un maraton pentru cei de 16 și 18 ani, în toate centrele de vaccinare fixe.
,,Pentru vaccinarea în mediul rural, am identificat soluții punctuale. Propunem conceptul ”orașul vaccinează satul” – echipe de vaccinare din urban se vor deplasa în rural și vor efectua o dată sau de două ori pe săptămână activități de vaccinare. Fie se întâlnesc în spații puse la dispoziție de autoritatea locală, fie la cineva în curte, fie vor merge din poartă în poartă.
Ne dorim să reducem decalajul între rata de acoperire vaccinală între rural și urban. În perioada imediat următoare vom avea datele disponibile ale persoanelor vaccinate, după localitatea de domiciliu. Vom vedea apoi care sunt localitățile în care să ne implicăm mai puternic.
Menținerea încrederii în sistemul medical – sunt multe localități fără medic de familie, iar informația poate fi alterată din mai multe părți. Echipele vaccinatoare vor merge în localitățile din rural unde nu sunt centre de vaccinare funcționale. Am luat în calcul chiar transportul persoanelor către centrul de vaccinare, și se face în anumite localități.
Tot despre mobilitatea campaniei de vaccinare – vom organiza activități de vaccinare în zone atipice, tocmai pentru a distanța procesul vaccinării de un gest medical propriu-zis: sunt persoane care au o serie de temeri față de injecții, de doctori, de spitale. Vor fi muzee, aeroporturi, gări, stadioane, pe litoral, la munte. Vom identifica care sunt acele zone cu interacțiune crescută de persoane.
Vom organiza puncte de vaccinare în urban, între blocuri. Punctele de imunizare vor putea fi apoi mutate. Nu ne așteptăm să mai avem centre cu mii de vaccinați pe zi. Este nevoie de fragmentarea procesului în puncte mici.
Pe 31 mai și 1 iunie, va fi un maraton pentru cei de 16 și 18 ani, în toate centrele de vaccinare fixe, dar și la maratoanele care funcționează. Adolescenții vor fi însoțiți de părinți, se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru. La nivelul fiecărui județ va exista unul sau mai multe centre cu activitate timp de 24 de ore. Centrele vor fi aprovizionate cu cu un număr suficient de doze. Vrem să marcăm ziua copiiilor cu un gest care arată interesul pentru tineri, pentru siguranța tuturor.
Rata de acoperire vaccinală pe grupe de vârstă: 33% din categoria celor cu vârste de 60-69 de ani, 31% pe categoria 70-79 de ani și 30% pe categoria 50-59 de ani,” a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.














