You are currently viewing Cutremur semnificativ, în această noapte, în România

Cutremur semnificativ, în această noapte, în România

Un cutremur semnificativ s-a produs, în România, puțin după miezul nopții. Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut magnitudinea de 4,5 grade și s-a produs în judeţul Buzău.

În ziua de 26.05.2021, la ora 00:30:37 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.5, la adâncimea de 140 km”, a transmis Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 73 km E de Brasov, 81 km NE de Ploiesti, 113 km S de Bacau, 117 km V de Braila, 118 km V de Galati, 131 km N de Bucuresti, 154 km NE de Pitesti, 188 km E de Sibiu, 194 km SV de Iasi, 196 km N de Ruse.”

Cutremurul a fost scurt, dar intens și s-a resimțit în mai multe zone ale țării, dar mai puternic în Buzău, oraş aflat la 50 de km SE faţă de epicentru.

Cel mai mare cutremur din acest an, cu magnitudinea de 5.2 grade, a avut loc pe 31 ianuarie și s-a resimțit și în Capitală.

AUTOR: F.S.