Ieri seară, de la ora 18.30, în cadrul evenimentului „All-Star Game” sunt scoase la vânzare, prin licitaţia Artmark, două aeronave care au aparţinut fostului dictator Nicolae Ceauşescu şi ex-preşedintelui Ion Iliescu.
25.000 de euro este preţul de pornire al aeronavelor – „un preţ conservator raportat la valoarea tehnică pe care seria limitată de 9 avioane BAC o are pentru România şi pentru istoria tehnică a Blocului european estic, fără a mai vorbi de funcţiunea de protocol pentru care acestea au fost pregătite”.
Aeronava a fost prezentată pentru prima oară în vara anului 1982 și a efectuat primul zbor în toamna aceluiași an, în faţa întregii conduceri a statului român. Primul zbor cu pasageri a avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti – Timişoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie acelaşi an pe ruta Bucureşti – Londra.
Nicolae Ceaușescu a folosit aeronava „Super One-Eleven” pentru zborurile oficiale timp de 4 ani, între anii 1986 şi 1989.
De asemenea, la vânzare va fi scos și avionul prezidenţial „Negreşti”, care a fost folosit de Ion Iliescu în primul său mandat. Aeronava este ultimul Rombac 1-11 construit în România și a efectuat primul zbor în 1989. Licitația va avea un preț de pornire de 25.000 de euro. Potrivit autorităților “cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria Tezaur, iar vânzarea are caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia.”
Pe lângă aceste avioane, colecționarii de mașini vor avea și ei ocazia să facă achiziții importante. La vânzare va fi scoasă și limuzina Paykan Hillman-Hunter, 1974, primită cadou de Nicolae Ceauşescu de la Şahul Mohammad Reză Pahlavi, cu prilejul alegerii drept preşedinte al RSR.
Prețul de pornire al licitației va fi 4.000 de euro. Licitaţia va cuprinde peste 160 de obiecte, printre cele mai importante numărându-se un inel din aur alb decorat cu un diamant central pear-shaped, anturat de diamante şi briliante, la preţul de pornire de 40.000 de euro, un ceas de mână Franck Muller Double Mistery, ornat cu diamante şi rubine, la 20.000 de euro, un ceas de mână Audemars Piguet Royal Oak Offshore, la 15.000 de euro şi un ceas de mână Ulysse Nardin Freak Tourbillion, la 11.000 de euro.














