You are currently viewing Situație dramatică în Republica Democrată Congo din cauza erupției vulcanului Nyiragongo

Situație dramatică în Republica Democrată Congo din cauza erupției vulcanului Nyiragongo

Preşedintele Rwandei, Paul Kagame, și-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia produsă de vulcanul Nyiragongo din Republica Democrată Congo (RDC), și a lansat, vineri, un apel la „sprijin mondial şi urgent” în faţa „crizei umanitare” provocată în special de exodul a sute de mii de congolezi, inclusiv în ţara sa, informează AFP, citată de Agerpres.

Conform cifrelor anunţate vineri de autorităţile din provincia Kivu de Nord (nord-estul RDC), aproape 400.000 de persoane au părăsit Goma (capitala provinciei), după un ordin de evacuare „preventivă” şi „obligatorie” emis în ziua precedentă.

Riscul producerii unei noi erupţii se menţine ridicat după cea care a avut loc la data de 22 mai, fără semne premergătoare. Două fluxuri de lavă uriaşe s-au scurs pe versanţii vulcanului, dintre care unul s-a oprit în suburbiile nord-estice ale Goma.

Este imposibil să nu fi foarte îngrijorat deoarece unele dintre lucrurile care se întâmplă nu se află sub controlul nimănui. Tot ce putem face este să monitorizăm în continuare îndeaproape” situaţia, a declarat Paul Kagame într-un interviu acordat AFP şi France Inter, vineri seară, la Kigali.

Oamenii fug în toate direcţiile, nimeni nu ştie unde să găsească refugiu (…) Avem un număr mare care traversează graniţa (cu Rwanda – n.a.). Colaborăm cu partea congoleză pentru a gestiona criza umanitară care a rezultat”, a continuat Kagame.

Avem deja nevoie de sprijin global şi urgent pentru a continua monitorizarea, pentru a afla ce se întâmplă”, a adăugat şeful statului.

Rwanda a suferit la rândul său daune cauzate de erupţie, în oraşul de frontieră Gisenyi şi în districtul Rubavu, care îl adăposteşte, unde „casele au fost distruse de cutremure (…) şi oamenii au fost strămutaţi”, a mai subliniat Kagame.

Gestionăm lucrurile imediate şi urgente. Există şi altele, la care răspundem pe parcurs şi altele pe care le luăm în considerare. Dacă lucrurile se înrăutăţesc, ce vom face?”, a continuat şeful statului, subliniind existenţa unor „mijloace limitate” pe termen lung.

Pe partea ruandeză a fost înfiinţată tabăra rudimentară Rugerero, la aproximativ zece kilometri de frontieră, de către autorităţile ruandeze şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Aproximativ 3.000 de refugiaţi au ajuns la Rugerero, a declarat vineri pentru AFP un oficial guvernamental care a dorit să rămână anonim, adăugând că numărul acestor persoane continuă să crească.

O echipă de experţi a urcat joi în vârful vulcanului, pe marginile craterului, „pentru a evalua riscurile şi măsurile ce trebuie luate”.

Riscurile sunt în prezent de patru tipuri, potrivit autorităţilor: cutremure repetate, o toxicitate a aerului şi a apei din cauza cenuşii dispersate în atmosferă, o „erupţie secundară” cu lavă care iese direct din sol în oraş şi „scenariul de dezastru” al exploziei unui „buzunar de gaz sub lacul Kivu, în urma contactului cu magma”.

Regiunea Goma este o zonă cu activitate vulcanică intensă, cu şase vulcani, printre care Nyiragongo şi Nyamuragira, cu înălţimi de 3.470 de metri, respectiv 3.058 de metri.