Pentru serviciile de urgență nu există weekend, mai ales în condiții extreme. Printre acestea se numără și precipitațiile abundente căzute într-un timp scurt, în această după amiază, în județul Dâmbovița. Ca de obicei, personalul ISU Basarab I Dâmbovița a fost la datorie, pentru a proteja viețile și bunurile cetățenilor.
„În această după-amiază, ca urmare a averselor, cu caracter torențial, înregistrate în anumite zone din Județul Dâmbovița s-au acumulat cantități mari de apă ce au produs inundații.
Astfel, în orașul Pucioasa în cartierul Miculești, pompierii au acționat pe malul pârâului Bizdidel pentru sprijinirea a două persoane să traverseze apa pârâului, aceștia fiind plecați de mai mult timp de acasă și au fost surprinși de ploaia torențială. S-a intervenit cu cordițe de salvare și veste de salvare cu ajutorul cărora au fost preluate persoanele una câte una și traversate apa în siguranță. Ulterior, personele au fost evaluate medical și starea acestora era una bună.
Tot în Pucioasa, pe str. Carierei și în cartierul Pucioasa Sat, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei care a inundat străzile și gospodăriile locuitorilor din zonă. Și pompierii de la Garda Răcari au intervenit în satul Mavrodin, unde apa a pătruns în anexele unei gospodării”, anunța pompierii, pe pagina ISU Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














