În fiecare an, în prima zi de vară, se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om, de a oferi sprijin copiilor, de a-i iubi și aprecia pe cei mici şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.
Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în Turcia, în 1920, dar în data de 23 aprilie. Ziua de 1 Iunie, a intrat în istorie, pe plan internațional, ca avînd începuturile în anul 1925, an în care la Geneva a avut loc Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.
Ziua Internaţională a Copilului, este un moment în care revenim, cu melancolie, la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere, care reprezintă viitorul. Este ziua în care trebuie să conştientizăm, o dată în plus, că interesul pentru cei mici trebuie să fie prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.
ONU a susţinut această iniţiativă şi a proclamat protecţia drepturilor, vieţii şi a sănătăţii copiilor drept una dintre priorităţile sale de activitate.
Declaraţia cu privire la drepturile copilului a fost aprobată pe 20 noiembrie 1959 şi a proclamat drepturi egale pentru copii la educaţie, învăţământ, asigurare socială, dezvoltare fizică şi spirituală indiferent de culoarea pielii, naţionalitate, origine socială, situaţie materială sau alte statuturi. Declaraţia face un apel la părinţi, organizaţii negurnamentale şi guvernele tuturor statelor de a recunoaşte şi a respecta drepturile copiilor. Declaraţia de la Geneva cu privire la Drepturile Copilului a proclamat necesitatea unei protecţii speciale a copiilor. Decizia despre instituirea unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949.
Societatea noastră are nevoie de copii fericiți, educaţi şi sănătoşi, copii, care să crească într-un mediu sănătos. Prin ratificarea de către ţara noastră a Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, statul s-a angajat să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind responsabil pentru elaborarea şi adoptarea de politici naţionale clare pentru protecţia copilului, precum şi folosirea unor mecanisme eficiente, iar în toate acţiunile sale, să ţină cont de interesul prioritar al copilului.
AUTOR: F.S














