You are currently viewing Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros

Sorana Cîrstea (54 WTA) a învins-o pe Martina Trevisan (97 WTA) în turul secund al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4, după două ore și 38 de minute de joc.

Dâmbovițeanca s-a impus clar în primul set al partidei, dar Martina Trevisan a reușit să revină în setul secund după patru servicii pierdute ale Soranei. Partida a mers în setul decisiv, unde Sorana Cîrstea a reușit trei break-uri în fața italiencei.

În turul trei de la Roland Garros, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Daria Kasatkina (37 WTA) care a învins-o în turul doi pe Belinda Bencic, cu scorul de 6-2, 6-2.

AUTOR: F.S.