Una dintre instituțiile emblematice ale județului Dâmbovița a ajuns la 29 de ani de existență. Este vorba despre Unitatea Valahia din Târgoviște, a cărei dezvoltări a influențat direct dezvoltarea județului si a municipiului Târgoviște, după cum subliniază și fostul președinte al CJD, Adrian Țuțuianu.
„29 de ani de la înființarea Universității „Valahia” din Târgoviște!
Este instituția care a devenit reperul fundamental al Educației în județul Dâmbovița, un proiect cu o evoluție mereu ascendentă, reliefată sugestiv prin comparația între structura actuală și cea din primii ani de existență. În primul an de funcționare (1992-1993), UVT avea 2 facultăți și un Colegiu universitar / astăzi, UVT are 10 facultăți (9 în Târgoviște, una la Alexandria), în cadrul cărora funcționează 37 de programe de studii pentru ciclul de studii universitare de licență. La ciclurile II și III de studii universitare, funcționează 39 de programe de studii universitare de masterat, respectiv 6 de doctorat. IMPRESIONANT!
Odata cu Universitatea, au crescut și municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. UVT a fost, din momentul înființării, o carte de vizită excelentă pe care am putut să o prezentăm investitorilor. Dezvoltarea economică locală a fost direct proporțională cu evoluția UVT. Iar astăzi, conceptul de dezvoltare pe termen lung nu mai poate fi imaginat în afara Universității.
A fost un parcurs absolut admirabil și pentru asta trebuie respectați pentru totdeauna toți cei care au pus umărul la creșterea instituției din 1992 până astăzi, în toate planurile sale, academic, infrastructură, bază materială.
Personal, am sprijinit Universitatea din toate pozițiile publice pe care le-am avut, cu un efort puternic în special din 2012 (între 2012 – 2018, UVT a primit 55 milioane lei, 40 de la Guvernul Victor Ponta). Astăzi, sunt vicepreședinte al Senatului Universitar, iar prezența mea acolo nu urmărește decât continuarea eforturilor din toți acești ani” a scris Adrian Țuțuianu, pe pagina sa de Facebook.
AUTOR: F.S.














