You are currently viewing De la 1 iulie intră în vigoare certificatul verde de vaccinare

De la 1 iulie intră în vigoare certificatul verde de vaccinare

​Certificatul verde de vaccinare va fi lansat pe 1 iulie la nivel european, iar România este în grafic în acest moment cu procedurile pentru ca certificatul să fie disponibil începând cu această dată, a anunțat, astăzi, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, într-o conferință de presă. În acest sens, autoritățile vor lansa o platformă online securizată, dezvoltată de STS, de unde va putea fi descărcat certificatul.

Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR, care va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon.

Vom avea un site, o platformă, unde putem crea un cont și primim pe mail un link de unde putem descărca acest certificat”, a explicat Baciu.

Certificatul va putea fi descărcat de 3 categorii de persoane: cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19, persoane care au trecut prin boală, lucru dovedit printr-un test PCR pozitiv nu foarte îndepărtat, sau cei care pot dovedi absența infectării, în acest moment, dată de un test PCR negativ

Acest certificat digital pentru COVID-19 a apărut pentru a avea o abordare unitară la nivel european, pentru a facilita călătoriile între state și pentru a scurta timpul petrecut în vamă, a explicat Andrei Baciu.

AUTOR: F.S.