Frustrările interioare ne influențează viața mai mult decât am vrea să credem. Nemulțumirile, de orice tip, ne fac adesea să adoptăm un comportament ostil, cu mult diferit de propria personalitate. Fie că vorbim de locul de muncă, de lipsa timpului, de o relație toxică, ori de felul în care arătăm, aceste dezamăgiri, aceste inconveniente fac din noi mici arcași, pregătiți în permanență să arunce în stânga și în dreapta săgeți otrăvitoare.
Omul frustrat este extrem de greu de ținut aproape. Propria-i nemulțumire îl transformă într-un vampir energetic, iar simpla lui prezență poate provoca celor din jur disconfort. Mi-a luat mult timp să înțeleg faptul că, uneori, modul în care se comportă cel din fața mea cu mine nu are absolut nicio legătură cu ceva ce aș fi putut să fac eu, cu modul în care i-am vorbit sau cu maniera în care l-am tratat. Obișnuiam să cred că a învinui pe cineva de frustrare este, de fapt, o scuză pentru a te comporta cu el într-un anumit fel. După multe experiențe cu astfel de oameni am conștientizat faptul că aceste frustrări, ce se manifestă printr-un comportament deloc demn, sunt reale, cunoscute de toți, dar mai puțini recunoscute de mulți. Mi-am dat seama de acest lucru abia când am privit în interiorul meu, abia când am văzut că frustrările mele au repercusiuni asupra celor din jur. Consecințele unor dezamăgiri, a unor manifestări interioare ce m-au supărat în mod subconștient de-a lungul timpului, m-au făcut în anumite momente răutăcioasă, distantă și dificilă. Cunoscându-mă destul de bine, am învățat rapid cum să deosbesc o nemulțumire a mea de un gest greșit pe care l-ar fi putut face cel de lângă mine. Această realizare a cum stau lucrurile de fapt, m-a scutit de numeroase conflicte, de momente penibile sau de certuri inutile. Înțeleg destul de repede când problema este, de fapt, la mine și încerc cu toată ființa să nu-i invinuiesc pe oamenii nepotriviți pentru frustrările mele.
Mai rămâne o variabilă, cum mă comport cu cei care nu conștientizează că nu eu, ci ei, au o problemă? Ei bine, aici a fost mai greu, căci frustrarea lor a dat naștere unei frustrări personale. Mă oftic, căci altcumva nu știu cum să spun, că empatizez atât de tare, că văd în nemulțumirea celuilalt o scuză, un motiv bine întemeiat pentru care se comportă urât. Mă gândesc mereu cât de trist este să ai frustrări fără ca măcar să știi că le ai, fără să îți recunoști ție însuți că există în mintea și în sufletul tău niște chestii care te supără și care te împiedică să te manifești așa cum, poate, ți-ai dori și pe care nici măcar să nu ai idee cum să le numești, astfel încât să poți să cauți cauza lor, în speranța unei vindecări care să te descătușeze.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.