Portretul Celui care face minuni trebuie să corespundă cu strictețe credințelor noastre. Ne așteptăm ca să Își vadă de treaba Lui, să fie absent, ușor de contrazis, ignorat, marginalizat. Rețeta ateilor fiecărui veac are ca ingredient principal demonstrația științifică, teoretică, seacă a Celui care e Viața și Lumina oamenilor. Ei vor să vadă, să pipăie, să știe cum lucrează El. Să-I urmărească fiecare mișcare, să o judece, să o ridiculizeze. Orice interferență sau ignorare a regulilor se transformă într-o adevărată investigație menită să minimalizeze evidența Celei mai consistente Prezențe din câte sunt. Cu toate acestea, vindecarea de orbire a unui nefericit e dovada cea mai vie a lucrării terapeutice, dar discrete a Celui care ne-a deschis ochii.
Minunea înseamnă prezența și atenția Lui. Priveliștea unei lumi de care nu te-ai bucurat niciodată n-ar putea fi admirată decât în Lumina cea neapusă a Dumnezeirii. Ca urmare, oricât am fi de orbi, suntem chemați spre Vedere. Credincioșii sunt cei care văd. N-au nicio legătură cu simpla ignoranță, cu întunericul și ura. Pare greu de înțeles investigația minuțioasă a celor care vor să afle cine-i Autorul acestei ruperi de ritm al unei logici seculare. Văzându-L Om, au crezut că este un simplu păcătos. Deși Îi știau foarte bine genealogia, nu-L recunoșteau ca Fiu al lui David. Chiar dacă făcuse o minune, nu putea fi Hristosul cel îndelung așteptat. Iar Sâmbăta, Dumnezeu nu are cum să lucreze (de parcă ar putea avea vreun program de lucru!). Pur și simplu, nimic nu ar fi trebuit să se petreacă: pentru toată lumea, orbul ar fi trebuit să nu vadă pe Cineva vreodată.
Ucenicilor lui Moise le vine foarte greu să creadă. Scripturile prind viață în fața lor, iar Legea se cufundă în adâncurile purtătoare de Lumină ale Duhului. Povara greu de purtat a Morții este luată asupră-Și de Cel ce este Învierea și Viața. E nevoie de toate simțurile pentru a ne umple de Bucurie, de a O gusta din plin, de a fi părtași ai Vederii Tatălui. Contează enorm pe Cine vedem și Cui ne închinăm. Mulți se lasă cuprinși de frică și se rușinează de a-L mărturisi. Într-un mod ciudat, ei cred că se lasă Întunericul necredinței și al minciunii. Își pun speranța în cei care falsifică Adevărul și Îl pun la îndoială. Nu știu, deocamdată, că nimic nu va rămâne ascuns, adică nevăzut. Iar noi, înseninați de Aureola cea neînserată ce luminează chipurile Sfinților, nu ne mai săturăm de a-L privi știind că și El ne vede mereu…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „