You are currently viewing Elevii militari acționează pentru ecologizarea plajelor

Elevii militari acționează pentru ecologizarea plajelor

Câteva zeci de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale au ales să celebreze Ziua Internațională a Mediului Înconjurător oferind naturii o mână de ajutor pentru revenirea la normalitate.

Prin acțiunea lor, elevii militari s-au alăturat demersului lansat de Asociația CSR Nest, în cadrul programului Azi pentru Mâine pentru menținerea unui mediu ecologic pe plajele recent extinse de pe litoralul românesc.

Elevii militari au acționat pe un segment de plajă care pornește din zona Mamaia Nord și se întinde, spre sud, aproape de mijlocul stațiunii.

Echipați cu saci de protecție, elevii au luat nisipul la pas timp de câteva ore, interval în care au reușit să colecteze câteva zeci de saci de pet-uri, dopuri și bucăți de plastic, doze de aluminiu, pungi din plastic, dar și măști de unică folosință și bucăți de carton.