Guvernul a adoptat proiectul prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul, la stat

Guvernul a adoptat proiectul prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul, la stat

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere. Tot astăzi s-a decis că bugetarii nu vor mai putea cumula salariul cu pensia. Există însă și o serie de excepții ale actului normativ, despre care ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că erau necesare pentru ca legea să fie constituțională.

Acest proiect urmărește câteva obiective: avantajul competitiv al forței de muncă, se fructifică experiența angajaților; proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public și crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opțională”, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, ministrul Muncii Raluca Turcan.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern și trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul mai multe categorii profesionale:

-persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție;
-persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora;
-pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
-membrii Academiei Române;
-asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare
îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul prevede că angajaţii din sectorul public care beneficiază și de pensie și nu se încadrează în una dintre categoriile de mai sus, au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii să decidă: fie îşi continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, fie ăși suspendă contractul de serviciu şi intră în pensie. Continuarea activității bugetarilor în câmpul muncii nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului.

Persoanele care au calitatea de pensionari şi continuă activitatea pot opta, la cerere, pentru reluarea plății pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Proiectul de lege adoptat de Guvern va fi trimis în Parlament unde va intra în procedură de dezbatere și adoptare.

AUTOR: F:S