SRI a înființat structuri antitero în Iași și Cluj

SRI a înființat structuri antitero în Iași și Cluj

Serviciul Român de Informaţii , în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, cu rol de coordonator tehnic al Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului,  are ca prioritate îmbunătăţirea capacităţii operaţionale de răspuns a structurilor de intervenţie antiteroristă – contrateroristă, atât la nivel central, cât și la nivel teritorial.

În acest sens, începând cu data de 20 aprilie 2021, la nivelul Direcţiilor Regionale de Informaţii Moldova Nord (judeţele Iași – sediul principal, Botoșani, Neamț, Suceava şi Vaslui) și Transilvania Vest (judeţele Cluj – sediul principal, Bihor şi Sălaj), s-au înființat structuri de intervenție antiteroristă.

Prin acest demers, Serviciul Român de Informaţii – Brigada Antiteroristă asigură cadrul operațional de răspuns prompt la situații de amenințare activă (acţiune violentă săvârşită într-un loc public în scopul producerii stării de panică la nivelul populaţiei), precum și de management eficient al crizei teroriste, pe întreg teritoriul României.