You are currently viewing Acțiuni organizate de polițiștii dâmbovițeni, în ultimele 24 de ore, pentru siguranța cetățenilor

Acțiuni organizate de polițiștii dâmbovițeni, în ultimele 24 de ore, pentru siguranța cetățenilor

COMUNICAT DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat noi acțiuni, pe raza întregului județ, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru a verifica modul în care se respectă măsurile impuse în contextul epidemiologic generat de virusul Sars-CoV-2.

Peste 200 de polițiști au fost angrenați în cadrul a 20 de acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 20 de operatori autorizați/ transportatori și la 72 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, totodată, fiind legitimate 1.159 de persoane.

Acțiunile au vizat și controlul mijloacelor de transport persoane, polițiștii verificând 185 astfel de autovehicule pentru a se asigura că sunt respectate regulile privind circulația pe drumurile publice, dar și măsurile de protecție sanitară.

Pentru neregulile descoperite, respectiv pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale.

Acțiunile desfășurate au fost organizate în colaborare cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, iar acestea vor continua.

Polițiștii le reamintesc cetățenilor că, pentru siguranța acestora și a celor din jur, este necesar să manifeste un comportament responsabil și să respecte măsurile impuse în contextul epidemiologic actual.

IPJ DÂMBOVIȚA