Copiii implicați în accidentul de la Aninoasa vor fi evaluați și vor primi consiliere psihologică

Copiii implicați în accidentul de la Aninoasa vor fi evaluați și vor primi consiliere psihologică

Copiii implicati în accidentul rutier petrecut in această dimineața la Aninoasa vor primi consiliere psihologică, pentru a trece mai ușor peste șocul suferit. Anunțul a fost facut printr-o postare, de primarul comunei, Vlăduț Niculae.

O tragedie s-a abătut azi peste comunitatea noastră, microbuzul care transporta elevii către școală fiind implicat intr-un grav accident! Cei 10 copii prezenți în mijlocul de transport sunt în afara oricărui pericol. Aceștia au fost transportați la spital pentru investigații, iar acum sunt acasă, alături de familiile lor.

In perioada imediat următoare aceștia vor fi evaluați și vor primi consiliere psihologică, șocul emoțional fiind unul extrem de mare.

Din nefericire, șoferul microbuzului și însoțitorul copiilor și-au pierdut viața în accident și gândurile noastre se îndreaptă către familiile îndurerate ale acestora.

Colegul nostru, domnul Soare Gheorghe, un om în adevăratul sens al cuvântului, a asigurat copiii la urcarea în microbuz, punându-le centurile de siguranță, fapt care i-a și salvat, evitând o tragedie de proporții. Cu durere în suflet aflăm acum că acesta este printre îngeri, devenind îngerul păzitor al acestor elevi.

Dumnezeu să îi odihnească!”

AUTOR: F.S.