You are currently viewing Apel disperat la ministrul Drulă al locuitorilor unui sat din Dâmbovița, rupt de lume și fără acces la serviciile de urgență

Apel disperat la ministrul Drulă al locuitorilor unui sat din Dâmbovița, rupt de lume și fără acces la serviciile de urgență

Ca la noi, la nimeni! Locuitorii satului dâmbovițean Bănești, din comuna Sălcioara, fac un apel disperat la autorități. Oamenii sunt izolați de lume și lipsiți de dreptul la servicii medicale, la accesul la proprietățile lor și chiar la securitate, după ce trecerea la nivel cu calea ferată din sat a fost desființată, „ilegal”, după cum pretind localnicii.

Toată situația ar fi început în anul 2002, când s-a decis desființarea acestei treceri de pe ruta Titu -Târgoviște, de la Km 9+585. În urma acestei decizii, comunitatea care locuiește pe partea stângă a căii ferate ce străbate satul în acest punct a fost practic ruptă de lume. Ce-i drept, inițial se luase în considerare ca desființarea să se facă numai după darea în exploatare a trecerii la nivel de la km 9+750 și a postului de macazuri Bănești, dar peste această etapă s-a sărit.

Din dorința de a-și crea totuși o legătură cu lumea, în condițiile în care în sat nu există cale de acces cu mașina, nici măcar pentru serviciile de urgență, sătenii au improvizat o trecere din dale peste calea ferată, peste care era mai ușor să calce decât printre bolovanii de pe șine. De curând, însă, angajații secției CFR L4 Titu au distrus și această cale de acces și au dat deoparte dalele, ceea ce îi pune într-un pericol și mai mare pe cei care nu au altă cale de a ajunge la civilizație decât traversând calea ferată.

AUTOR: F.S.