Naftali Bennett, noul prim-ministru din Israel, este un fost comandant și milionar în domeniul tehnologiei, care se declară mai de dreapta decât cel pe care l-a înlocuit, Benjamin Netanyahu.
Potrivit BBC News, Bennett își dorea de mult timp să fie prim-ministru, dar noul său rol este și mai remarcabil, având în vedere că partidul său naționalist de dreapta, Yamina, a câștigat doar câteva locuri la ultimele alegeri parlamentare.
În ciuda faptului că partidul său a ajuns pe locul al cincilea, cu șapte deputați, Bennett a fost propulsat în poziția de premier.
I s-a oferit funcția de șef al Guvernului din Israel, parțial, pentru o perioadă de 2 ani și jumătate, atât de către Netanyahu, care a fost la putere din 2009, cât și de liderul opoziției centriste Yair Lapid. În cele din urmă, Bennett i s-a alăturat lui Lapid, în ciuda diferențelor ideologice dintre ei.
În vârstă de 49 de ani, Bennett prezintă câteva caracteristici în premieră pentru un prim ministru al Israelului: este primul premier religios – se consideră modern ortodox și poartă kipa (calota care cu care se acoperă evreii religioși), este primul premier născut din părinți emigrați din Statele Unite și are o avere dobândită de el însuși. Bennett a fost membru al unităților de comando de elită Sayeret Matkal și Maglan în armată.
Absolvent de studii de drept, el s-a lansat în afaceri în 1999 în sectorul tehnologiei cu compania Cyota din New York, producătoare de software anti-fraudă Cyota, devenind multi-milionar în dolari după vânzarea în 2005 a companiei contra sumei de 145 de milioane de dolari.
Bennett a intrat apoi în politică și în perioada 2006 – 2008 a fost șeful de cabinet al lui Benjamin Netanyahu, ajutându-l să câștige șefia partidului Likud, dar după ce acesta a devenit prim ministru în 2009, s-a îndepărtat politic de el, creându-și propriul partid, Căminul Evreiesc, cu care a câștigat 12 mandate din 120 în Knesset, în alegerile parlamentare din 2013.
El a ocupat mai multe posturi ministeriale în cabinetele conduse de Netanyahu – la finanțe, educație sau apărare, dar s-a îndepărtat tot mai mult de mentorul său politic.
În 2019 el a format partidul Yamina – Noua Dreaptă, cu poziții intransigente față de palestinieni, dar care la recentele alegeri din 23 martie 2021 a obținut doar șapte mandate.
Deși este un politican național-religios și un sprijinitor fervent al expansiunii așezărilor evreiești în Cisiordania – pe care o numește Iudeea și Samaria, după numele biblic – Bennett își propune o reconciliere în sânul societății israeliene, inclusiv între laici și religioși, refuzând să considere că persoanele cu vederi de stânga ar fi “trădători”, un termen folosit adeseori de membri coaliției la guvernare conduse de Netanyahu.
În privința economiei, Bennett, un admirator al fostului președinte american Ronald Reagan, se pronunță pentru reducerea impozitelor, liberalizare și reducerea economiei.














