You are currently viewing Primarul comunei Corbii Mari își cere scuze localnicilor pentru problemele apărute în ridicarea gunoiului menajer

Primarul comunei Corbii Mari își cere scuze localnicilor pentru problemele apărute în ridicarea gunoiului menajer

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, își cere scuze de la cetățeni pentru problemele intervenite ieri, în ridicarea gunoiului menajer. Și asta, în ciuda faptului că problema este cauzată nu de autoritățile locale, ci de dificultățile întâmpinate de firma de salubritate, cu operatorul depozitului de gunoi de la Titu.

„Dragii mei, știu că, ieri, au fost dificultăți cu ridicarea gunoiului pe raza întregii localități.

Astăzi, am avut mai multe discuții cu firma de salubritate și am cerut explicațiile cuvenite. Mi-au spus că totul s-a petrecut din cauza unor probleme cu operatorul depozitului de gunoi de la Titu, fapt pentru care au fost nevoiți să transporte gunoiul până la Aninoasa. Distanța mai lungă i-a pus în incapacitatea de a se încadra, ca timp, să ridice gunoiul din toate satele comunei noastre.

Le-am cerut să-mi comunice soluția și m-au asigurat că au rezolvat problemele cu depozitul din Titu, astfel că activitatea reîntră în programul stabilit. Ceea ce înseamnă, pentru Corbii Mari, că #MARȚI_22_iunie, se va ridica tot gunoiul de pe raza comunei.

🙏Îmi cer și eu scuze pentru disconfortul creat, chiar dacă a fost provocat din cauze care nu ne aparțin”, scrie Banică pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.