Până sâmbătă seară vor fi în vigoare două avertizări de vreme severă, în cea mai mare parte a țării.
În Galați, au apărut deja primele probleme din cauza ploilor torențiale, mai multe străzi fiind acoperite de ape și necesitând intervenția pompierilor care acționează cu motopompe.
„Primăria municipiului Galaţi informează că echipele Apă Canal acţionează acum pentru evacuarea apei acumulate în urma ploilor abundente din această dimineaţă. Având în vedere că debitul Dunării este mare, apa acumulată în Valea oraşului se poate evacua doar prin pompare. Cele trei pompe de la Staţia de pompare 13 iunie funcţionează la capacitate maximă (5000 metri cubi/oră fiecare) şi s-a solicitat suplimentarea cu o motopompă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, în scurt timp se va acţiona şi în zona Tirighina pentru curăţarea de aluviuni a carosabilului”, au anunţat reprezentanţii Primăriei Galaţi, citați de Mediafax.














