În Sala Colloquium a Palatului Patriarhiei a avut loc ieri, 17 iunie 2021, întâlnirea juriștilor eparhiilor din ţară ale Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a fost moderată de părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod.
Din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei a participat Vicarul eparhial, Pc. Pr. Dr. Ionuț Ghibanu, care ne-a precizat:
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon am participat la această întâlnire și am sugerat începerea demersurilor pentru modificarea Legii 239/2007, a HG 1470/2002 și a Legii 103/1992, în sensul clarificării unor articole care sunt interpretabile.
În cadrul ședinței, au avut loc dezbateri privind subiecte precum: prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, recent republicat; Regulamentele Bisericii Ortodoxe Române; noutăţi legislative care privesc viaţa Bisericii; jurisprudenţa naţională şi internaţională privind viaţa şi libertatea religioasă; aducerea la îndeplinire a hotărârilor sinodale referitoare la diverse probleme juridice.
În final, s-a discutat și despre anumite probleme juridice ale eparhiilor, formulându-se propuneri pentru soluţionarea lor.

















