You are currently viewing Ebrahim Raisi a câștigat alegerile prezidențiale din Iran

Ebrahim Raisi a câștigat alegerile prezidențiale din Iran

Ebrahim Raisi va fi noul Președinte al Iranului, chiar dacă numărătoarea nu s-a încheiat încă, dar Raisi are o majoritate confortabilă și ceilalți candidați s-au retras.

Candidații conservatori și cel moderat și-au recunoscut învingerea în alegerile prezidențiale din Iran. Prezența la vot a fost redusă, dar după retragerea opozanților ultra-conservatorul Ebrahim Raisi a câștigat alegerile, obținând 17,8 milioane de voturi. Până acum s-au numărat 28,6 milioane de voturi, 90% dintre buletinele de vot.

Raisi, cleric în sistemul judiciar, a fost favorizat de constrângerile sistemului asupra candidaților și interesul scăzut al cetățenilor.

În Iran, Președintele este al doilea cel mai important om din stat, după Liderul Suprem Ayatollah Khamenei. Președintele are puteri de decizie asupra politicilor interne și externe, dar Liderul Suprem este cel căruia îi aparțin deciziile finale.

Cei doi candidați conservatori, Mohsen Rezaei și Amirhossein Gazizadeh-Hashemi, l-au felicitat pe Raisi. Alți doi candidați au abandonat cursa în ziua de dinaintea votului.

Bancherul Abdolnaser Hemmati, singurul moderat rămas în cursă, și-a transmis felicitările către Raisi.

„Felicitări Președintelui Republicii Islamice Iran cu ocazia alegerii lui Ayatollah Raisi. Sper că al 13-lea guvern va aduce glorie Republicii Islamice Iran și va îmbunătăți viața cu comfort și prosperitate”, a scris fostul șef al Băncii Centrale pe Twitter.

În cadrul mandatului său de judecător, Raisi a aprobat în 1988 o serie de procese prin care mii de prizonieri politici au fost condamnați la moarte și executați. Organizațiile pentru drepturile omului îl consideră pe Raisi vinovat de crime împotriva umanității. Statele Unite au impus sancțiuni împotriva sa.