Minivacanţa de Rusalii s-a transformat într-o pagubă uriaşă pentru hotelieri. Aceștia au înregistrat pierderi de 3 – 4 milioane de euro, după ce o mare parte dintre turiști, speriați de vremea rea, și-au anulat sejurul. În acest weekend, erau aşteptaţi pe litoral peste 50.000 de turişti, însă aproximativ 30% dintre aceștia şi-au anulat vacanţa.
Oficial, acesta este primul weekend prelungit de vară, în care oamenii se pot distra la terasă sau pe plajă până târziu, dar cu toate acestea turiştii au renunțat la mersul la mare din cauza vremii capricioase şi a aplicaţiilor meteo care arătau că ploaia nu va conteni să se oprească timp de câteva zile.
Hotelierii se aşteptau ca, anul acesta, numărul turiştilor să fie egal sau mai mare cu cel din 2018 şi 2019. Atunci au ajuns la mare peste 70.000 de persoane, care au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro în trei zile.
AUTOR: F.S.














