You are currently viewing Premierul anunță simplificarea acordării ajutoarelor pentru pagubele produse de vremea rea

Premierul anunță simplificarea acordării ajutoarelor pentru pagubele produse de vremea rea

Premierul Florin Cîţu a anunţat, astăzi, o Hotărâre de Guvern ce simplifică modul de acordare a ajutoarelor pentru cei care au suferit de pe urma inundaţiilor.

„Vreau să vă avertizez că mă voi deplasa personal acolo unde aceste ajutoare trebuie să ajungă să mă asigur că ajung”, avertizează premierul.

Premierul le-a cerut, astazi, într-o teleconferinţă, prefecţilor să solicite de urgenţă orice fel de resurse suplimentare dacă au nevoie.

„Vom da o Hotărâre de Guvern care să instituie o derogare de la procedura normală de acordare a ajutoarelor de urgenţă. Această hotărâre stabileşte sume fixe, în funcţie de gradul de afectare a gospodăriilor. Comisia de evaluare a pagubelor din prefecturi face evaluarea în teren, întocmeşte liste, listele se depun, se centralizează şi se trimit ministerului, apoi se aprobă ajutorul final. Este o procedură care a fost şi anul trecut, a expirat în decembrie şi doar o prelungim acum şi o lăsăm pentru tot restul anului, simplificăm lucrurile practic”, a explicat premierul.

În acest moment sunt 77 de localităţi din 26 de judeţe şi municipiul Bucureşti afectate de vreme, a spus prim-ministrul. S-a intervenit pentru evacuarea apei din 24 de case, 273 de curţi, 22 de subsoluri şi beciuri şi 42 de străzi. Au fost afectate 25 de autoturisme.

AUTOR: F.S.