Israelul a reintrodus măsura purtării măştii de protecţie în anumite zone, după apariţia a două noi focare de coronavirus în şcoli, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, relatează DPA şi TPS.
Măştile sunt obligatorii în interior şi în exterior în zona Binyamina, la sud de Haifa, şi în Modiin-Makkabim-Reut, oraş situat situat între Tel Aviv şi Ierusalim, scrie agerpres.ro.
Măsura vine la cinci zile după ce Israelul a ridicat obligativitatea purtării măştii după scăderea numărului infecţiilor la nivel naţional.
Focarul din Binyamina a fost detectat în urma unei ample operaţiuni de prelevare de probe, care a început odată cu descoperirea primului copil bolnav. Au fost testate diferite grupe de vârstă din şcoală şi au fost descoperite alte nouă cazuri. Operaţiunea de prelevare de probe a fost extinsă la alte şcoli şi au fost descoperite alte 35 de cazuri verificate.
Sursa focarului este încă în curs de investigare, dar există probabil o legătură cu o familie care s-a întors recent din străinătate.
Potrivit agenţiei de presă TPS din Israel, majoritatea populaţiei adulte este vaccinată, iar virusul a dispărut aproape complet în ţară. Cu toate acestea, majoritatea copiilor sub 16 ani nu sunt vaccinaţi şi abia recent vaccinurile au fost făcute accesibile pentru grupa de vârstă 12 – 16 ani.














