Sâmbătă, 26 iunie 2021 s-au desfășurat la Târgoviște ceremoniile legate de Ziua Drapelului Național la care au luat parte oficialități județene și municipale. Manifestarea a debutat în Catedrala din Târgoviște, cu slujba de sfințire a drapelului ce a fost săvârșită de Părintele dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicarul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Coral Bărbătesc Valachia Christiana, dirijat de domnul Asist univ. dr. Mihail Vlădăreanu. Apoi, drapelul național sfințit și împăturit de soldații gărzii constituite pentru aceasta a fost oferit de Pr. dr. Ionuț Ghibanu domnului Prefect al județului Dâmbovița, domnul ec. Aurelian Popa. Toți cei prezenți, preoți, autorități locale și județene, militari din cadrul Garnizoanei Târgoviște și jandarmi din cadrul Ministerului de Interne, dar și elevi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Târgoviște și membri grupului coral au mers în procesiune de la Catedrala orașului, ctitoria Sf. Voievod Neagoe Basarab, către Piața Tricolorului. Aici, Pr. dr. Ionuț Ghibanu a dat citire mesajului transmis cu acest prilej de către Mitropolitul Nifon, care a subliniat faptul că drapelul național românesc este simbolul unității, al solidarității și al comuniunii naționale, dar exprimă în mod puternic și credința noastră în Dumnezeu, așa cum vedem din înțelegerea pe care i-au dat-o numeroase personalități ale istoriei noastre, cum este Tudor Vladimirescu, cel pe care-l comemorăm anul acesta, la două veacuri de la asasinarea sa.
Au ținut alocuțiuni: Prefectul județului, domnul ec. Aurelian Popa, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, domnul ec. dr. Cornel Ștefan, și Primarul Municipiului Târgoviște, domnul jr. Daniel Cristian Stan.
După aceea, drapelul național a fost prins de soldații gărzii de catarg, iar Pr. dr. Ionuț Ghibanu l-a binecuvântat cu sfânta cruce și a rostit o scurtă rugăciune, apoi l-a sărutat, în semn de fidelitate și respect față de valorile naționale, gest făcut și de ceilalți oficiali, după care drapelul a fost înălțat, în acordurile Imnului național, și întreaga ceremonie s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
























