Curtea Constituţională a României a declarat, marţi, că revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituţională. Sesizarea la CCR a fost făcută de Partidul Social Democrat. Ludovic Orban a transmis că va ține cont de decizia CCR.
Hotărârea Parlamentului 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, fiind încălcate prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia, se arată în sesizarea depusă de PSD la Curtea Constituţională.
Potrivit documentului, hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.
„În mod contrar garanţiilor de independenţă ale Avocatului Poporului subliniate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi prevăzute de standardele europene, Parlamentul a adoptat hotărârea de revocare a Avocatului Poporului cu încălcarea Constituţiei, a standardelor de independenţă ale instituţiei, dar şi chiar a prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, astfel cum au fost explicitate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, utilizând revocarea ca un mecanism de control discreţionar, politic, iar nu ca un control de legalitate în privinţa Avocatului Poporului”, se arată în sesizare.
Separat de demersul PSD, Renate Weber a dat în judecată Parlamentul României, la Curtea de Apel București, după ce a fost revocată din funcție. Termenul fixat pentru ședință este 2 iulie.
„Comisiile juridice sunt cele care au formulat raportul, adică analiza motivelor pentru care a fost revocată din funcţia de Avocat al Poporului Renate Weber. Am transmis către comisiile juridice să formuleze un răspuns. Ei sunt specialişti şi pot să formuleze toate argumentele de natură juridică faţă de solicitarea formulată de doamna Weber”, a declarat marți preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, potrivit Agerpres.
Referindu-se la modul în care va acţiona coaliţia dacă CCR va decide că revocarea Renatei Weber este neconstituţională, Orban a spus:
„Cu siguranţă va trebui să ţinem cont de decizia CCR, chiar dacă e o Curte Constituţională condusă de Dorneanu, care a dat atâtea decizii care nu au nici o legătură cu Constituţia. Depinde ce hotărăşte CCR. Nu pot să anticipez. Deci aşteptăm”.
Autor: Adrian G.














